Conferinta Pitești

27785612_1815030945197166_985130937_o

Ce este reziliența? Aparent, un cuvânt neobișnuit și un concept dificil de înțeles, însă, în realitate, este vorba despre capacitatea noastră de a face față stres-ului, de a ne reveni cu bine după momentele dificile din viață, după traume, după pierdere sau suferință, după eșec sau perioade stresante.

Vrem să ne protejăm copiii de experiențe negative și de suferință, dar nu putem controla mediul în totalitate. Așa cum nu-i putem feri 100% de boli, ci ne străduim să le creștem imunitatea și să reziste singuri, va trebui să ne ocupăm și de reziliența lor, așa încât, să facă față cu brio oricărei încercări, oricărei situații dificile, stresului, evenimentelor neplăcute și dureroase.

Un factor cheie în dezvoltarea rezilienței este, de pildă, reglarea emoțională.

Când știm că sunt șanse mici ca un copil să aibă slabă reziliență emoțională?

  • când devin extrem de frustrați și furioși pe ei înșiși atunci când nu înțeleg ceva 
  • când devin extrem de frustrați și furioși pe situațiile în care își doresc ceva dar nu primesc 
  • când devin deprimați în situația în care prietenii lor par să înțeleagă mai bine sarcinile școlare și să aibă rezultate mai bune la teste  
  • când devin extrem de îngrijorați înaintea unui test important sau înaintea unui eveniment în care trebuie să realizeze ceva în public 
  • când devin extrem de furioși pe colegii care sunt răi cu ei 
  • când nu rămân calmi și controlați dacă adulții îi tratează nedrept sau lipsit de respect 
  • când își pierd controlul atunci când au multe teme de făcut

Modul în care părinții socializează cu copiii lor și modul în care își exprimă emoțiile (dacă sunt în general pozitivi sau mai degrabă exprimă în mod constant furie/anxietate) a fost relaționat cu capacitatea copiilor de reglare emoțională. 

Vă invităm la conferință despre cum să ne educăm copiii în așa fel încât:

  1. Să aibă capacitatea să își înțeleagă și să gestioneze bine propriile emoții și sentimente;
  2. să fie optimist și încrezător în șansele sale de a reuși;
  3. să aibă sentimente și stări emoționale pozitive în legătură cu el însuși și cu ceilalți în loc de frustrare, neputință, angoasă, furie și deprimare;
  4. să facă față cu bine chiar și celor mai dificile momente din viața lui;
  5. să își revină repede după o încercare dificilă, eșec sau pierdere, să facă față stresului cu bine.

Vino alături de noi și află care sunt cei 10 pași prin care reușim să-i învățam pe copii reziliența emoțională! Dacă ești părinte, cadru didactic sau ai în îngrijire copii, această conferința este un excelent prilej de a te familiariza cu strategii simple și eficiente de dezvoltarea rezilienței la copii. Aceste strategii pot fi aplicate cu succes acasă, în sala de clasă sau în orice context de viață a copilului. Te așteptăm alături de noi să descoperim împreună strategii utile de pus în practică în relația părinte-copil, pentru că să trăiți o viață fericită și împlinită împreună.  

Despre toate acestea și nu numai vom vorbi pe larg la întâlnirea cu psihopedagogul și psihoterapeutul Irina Petrea la conferința pe care o va susține în data de 27 Februarie 2018, începând cu ora 18:00 la Pitești. 

Pe Irina Petrea o cunoști din emisiunile de televiziune „Supernanny”, “Copii contra părinti” și “Cei 7 ani de acasă”, o cunoști din cărțile, publicațiile, articolele și interviurile sale.  ACUM o poți asculta în cadrul conferinței pe care o va susține la Pitești și poți să îi adresezi direct întrebările tale.

Cui se adresează conferința: părinților, bunicilor, cadrelor didactice, psihologilor, consilierilor școlari și tuturor persoanelor care sunt interesate de educație.

Locație: HOTEL VICTORIA, Strada Egalitatii, Nr 21

Data: 27 Februarie 2018 

Ora: 18:00  

Speaker: Irina Petrea (psihopedagog, psihoterapeut, autor)

Durată întâlnire: ~ 3 ore

Investiție: 79 lei 

*pentru cadrele didactice, eliberăm adeverințe de participare la conferință

 Pentru a te înscrie, completează formularul de înscriere AICI.

De ce să participi la aceasta conferința?

  1. Pentru că vei avea șansa să înveți de la un psiholog specialist în domeniul parenting-ului lucruri noi, folositoare și utile.
  2. Pentru că vei reuși să te cunoști și înțelegi tu mai bine pe tine, ca și adult.
  3. Vei înțelege de ce uneori părinții nu reușesc să rezolve problemele cu proprii lor copii și cum poți evita aceste greșeli.
  4. Vei găsi răspuns la toate întrebările și nelămuririle tale, în ceea ce privește educația copiilor.
  5. Vei face parte din categoria de părinți care se pregătesc pentru creșterea copiilor lor.

Ce beneficii obții dacă participi la aceasta conferința?

  1. În primul rând, vei dobândi noi cunoștințe variate în domeniul parentingului și dezvoltării personale, care îți vor fi de ajutor în tot ceea ce vei face de atunci încolo.
  2. Informațiilor teoretice acumulate la conferință, își vor găsi utilitatea în viața de zi cu zi, ceea ce înseamnă un plus de valoare pentru tine.
  3. Vei putea împărtăși din experiența ta de părinte Irinei și celorlalți participanți, având confirmarea că modul în care alegi să relaționezi cu copilul tău, este modul cel mai potrivit pentru voi.
  4. Vei putea să scapi de fricile și neliniștile pe care orice părinte le are, în ceea ce privește educația pe care alegi să o oferi copilului tău, comunicând și cu alți specialiști și părinți.
  5. Vei căpăta mai multa încredere în tine și în puterea ta interioara de a ști că poți construi din oameni mici, oameni mari cu valori morale înalte.
  6. Reușind să te cunoști mai bine pe tine, vei putea să te bucuri de relații mai armonioase și durabile cu cei din jurul tău, dar în special cu copilul tău.

 

Iată cum a fost la conferința susținută la Pitești în 2017! O sală plină de părinți care se pregătesc pentru creșterea copiilor lor!

 

Pentru alte detalii despre conferinta:

email: info@unparintemaibun.ro

Tel:  0754 964 852/ 0748 154 838

Detalii organizatorice:

  • Ora de începere a conferinţei: 18:00
  • Copyright: materialul prezentat, inclusiv muzica si fotografiile prezentate in cadrul conferintei, este protejat de drepturi de autor. Fotografierea materialelor prezentate, precum si înregistrarile audio/video se fac doar de către persoanele autorizate sau cu acordul autorului. Va multumim pentru intelegere.

Vă așteptăm să va alăturați nouă pentru a descoperi împreună viziunea unui parentaj care reușește să păstreze atât plenitudinea voastră cât și pe cea a copilului dvs!