Oradea

     „Caravana cu povești” este un proiect marca Un părinte mai bun, prin care ne-am propus să aducem în viața copiilor și a părinților cele mai frumoase povești ale copilăriei, în cel mai frumos mod posibil, prin teatru- pentru că spectacolul este cea mai bună modalitate de a le deschide celor mici universul imaginației și de a se dezvolta, spre a deveni oameni deschiși, cu o cultură foarte bogată.

Ne dorim ca prin participarea la aceste spectacole, fiecare familie sa se bucure de timp valoros petrecut împreună, să zâmbească și să se veselească, să se regăsească în personaje, să se transpună în cele preferate, conturând o poveste a lor, originală, personală. Și să-și creeze astfel amintiri pentru toată viata.

Definim campania „Caravana cu povesti” prin cuvintele unicitate, inovație, bucurie, distracție, învățare. Unicitate și inovație, pentru ca este o campanie de învățare nonformala, prin artă și creație. Bucurie și distracție pentru că cei mici vor fi cu siguranță vrăjiți de poveștile puse în scenă și se vor amuza copios la replicile sau gesturile unor personaje. Iar învățarea, pentru că aduce un plus de cunoaștere, ce nu trebuie sa lipsească niciodată.

Campania a debutat la Timișoara, a trecut prin Brasov si Cluj iar acum ajunge la Oradea.

Vă invităm cu mic cu mare să participați la spectacolul „COPILĂRIA LUI VIVALDI” pus în scenă de TEATRUL ODEON.

cover-oradea

Spectacolul „Copilăria lui Vivaldi” face parte din proiectul Clasic e fantastic – Copilăria marilor muzicieni si este un proiect compus din cinci spectacole de teatru şi muzică ce se adresează copiilor între 4 şi 10 ani.

Un strop din poveste….

Povestea „Copilăria lui Vivaldi” spune că doi şoricei Sică şi Rică au trăit, pe rând, în vioara lui Antonio Vivaldi, în orga lui Johann Sebastian Bach, în biblioteca lui Wolfgang Amadeus Mozart, în clavecinul lui Ludwig van Beethoven, în pianul lui Frédérik Chopin.

Dornici să călătorească, Sică şi Rică au intrat pe ascuns într-o valiză şi… au ajuns în Italia, la Veneţia. Situat în nord-estul Italiei, unul dintre cele mai frumoase oraşe din lume aşezat pe 118 insuliţe legate prin canale şi poduri, Veneţia este construit practic pe apă, palatele ei minunate se sprijină pe piloni de lemn iar transportul de oameni şi mărfuri se desfăşoară tot pe apă.
Apă, multă apă – imaginea aceasta îi sperie pe cei doi şoricei călători.
Teama lor însă dispare ca prin farmec atunci când descoperă că au ajuns într-o casă plină de muzică şi îl cunosc pe micuţul Antonio Vivaldi,
un băieţel simpatic, cu părul roşu, un violonist minunat şi un compozitor plin de idei care îi atrage imediat în jocul lui „de-a muzica” explicându-le cum sunetele pot vorbi, pot povesti şi pot descrie frumuseţile celor patru anotimpuri, Primăvara, Vara, Toamna şi Iarna.

Regia: Monica Ciută
Scenariul: Emanuel Ciocu
Scenografia: Sânziana Tarţa
Consultant de specialitate: Cristina Sârbu
Cu: Filip Rostovski, Monica Ciuta,  Irina Sârbu,Alexandra Badea si
Monica Bustean (vioară)

Spectacolul va avea loc în data de 03 Noiembrie 2016.

Ora: 18:00 

Vârstă copii recomandată: 4-10 ani

Locatie: Casa de Cultura a Sindicatelor ORADEA

Biletele la spectacol sunt disponibile la casieria Casei de cultura a Sindicatelor Oradea si online pe ove.ro (gasiti mai jos link-ul)

Date contact Casa de cultura a Sindicatelor Oradea: http://www.ccsoradea.ro/

sala-oradea

Detalii și informații suplimentare despre spectacol sau campanie:

info@unparintemaibun.ro

Tel:  0748 15 48 38 sau 0754 964 852

Parteneri

14694789_1296639517036314_325533085_n              14627805_1296639513702981_1345694137_n

afis-oradea