Spectacol de teatru „Sarea-n bucate”

          În anul 2015, echipa noastră a lansat prima ediție a proiectului Caravana cu povești. Un proiect  prin care ne-am propus să aducem în viața copiilor și a părinților cele mai frumoase povești ale copilăriei, în cel mai frumos mod posibil, prin teatru- pentru că spectacolul este cea mai bună modalitate de a le deschide celor mici universul imaginației și de a se dezvolta, spre a deveni oameni deschiși, cu o cultură foarte bogată. Ne dorim ca prin participarea la aceste spectacole, fiecare familie sa se bucure de timp valoros petrecut împreună, să zâmbească și să se veselească, să se regăsească în personaje, să se transpună în cele preferate, conturând o poveste a lor, originală, personală. Și să-și creeze astfel amintiri pentru toată viata.

Definim campania „Caravana cu povesti” prin cuvintele unicitate, inovație, bucurie, distracție, învățare. Unicitate și inovație, pentru ca este o campanie de învățare nonformala, prin artă și creație. Bucurie și distracție pentru că cei mici vor fi cu siguranță vrăjiți de poveștile puse în scenă și se vor amuza copios la replicile sau gesturile unor personaje. Iar învățarea, pentru că aduce un plus de cunoaștere, ce nu trebuie sa lipsească niciodată. Întrucât s-a bucurat de succes, a ajuns în peste 7 orașe ale țării, am organizat peste 15 spectacole cu trupe de teatru de renume, cu multă experiență și povești de succes pentru copii.

     Pe 24 si 25 Octombrie, Caravana cu povești ajunge la Cluj-Napoca, cu o mare supriză! Am pregătit 2 spectacole inedite pentru copiii mari și copiii mici, unul fiind o adaptare foarte reușită a unei povești clasice cunoscute….iar celălalt unul spectaculos, muzical, educativ și plin de umor, deopotrivă.

Sunteți pregătiți? Să vă dezvăluim surprizele!

25 OCTOMBRIE – Spectacol de teatru „Sarea-n bucate” sustinut de Teatrul Gong din Sibiu 

Informatii despre spectacolul „Greierele aproape faimos” din 24 Octombrie gasiti aici.

„Basme, basme, poveşti ….. poveşti, basme şi poveşti …

Oamenilor le plac basmele, povestirile frumoase, romantice … oamenii adoră poeziile, cântecele … 
Dar ca să fie toate astea: basme, poezii, cântece, cineva a trebuit să scrie, să compună, să recite, să povestească, să cânte … cineva a trebuit să facă meseria asta, mesteşugul ăsta. Aşa au apărut artiştii. Adică … ARTISTUL!  Dacă îţi plac basmele şi poveştile, vino pe 24 Octombrie la spectacolului „Sarea-n bucate”, în care lumea fantastică se întrepătrunde cu lumea reală.
**

Inspirat din morala şi înţelepciunea populară, spectacolul „Sarea-n bucate” se adresează tuturor, dar în special copiilor, care ştiu să preţuiască şi să iubească basmele unde conflictul dintre bine şi rău prinde viaţă în planul valorilor morale şi unde nici o dorinţă sau aspiraţie nu rămâne neîmplinită. 
Este o un spectacol haios, foarte potrivit și copiilor cu vârste mici, peste trei ani, ușor de înțeles și cu o povață pentru o viață. Spectacolul se joacă atât cu păpuși, cât și cu actori la vedere și vine sa ne arate cum uneori valorile sacre pot fi percepute diferit. Nu e ușor să poți descrie dragostea față de părinti, ba mai mult, să o compari cu ceva anume.
În spectacol, lumea fantastică se întrepătrunde cu lumea reală, cu ajutorul Menestrelului. Copiii vor învăţa să recunoască adevăratele sentimente, cum să deosebească dragostea adevărată de dragostea falsă şi linguşitoare.
Acelaşi spectacol, în limba franceză şi în limba engleză, a fost selecţionat să reprezinte Romania la cea de a XI-a ediţie a Festivalului Cultural European de la Alger/Algeria, la Kids Euro Festival de la Washington D.C/USA, la Festivalului International de Păpuşi organizat la Baku/Azerbaijan și la EU Cultural Festival „Youth and children day” organizat în New Delhi/India.

Spectacolul va avea loc în data de 25 Octombrie 2017

Ora: 18:00

Vârstă copii recomandată: 3-7 ani

Locatie: Cinema Dacia

Durata: 50 min

Prețul biletului este de 22 de lei (menționăm că pe un bilet poate sa intre o singură persoana; pentru siguranța tuturor spectatorilor în caz de pericol, conform legislației în vigoare, nu se permite sa fie ținuți în brațe copii).

Bilete sunt disponibile ONLINE

 

Detalii și informații suplimentare despre spectacol sau campanie:

info@unparintemaibun.ro

Tel:  0748 15 48 38 sau 0754 964 852

afis sarea Cluj