Succesul si stima de sine

succes

Cu toții ne dorim tot ce e mai bun pentru copiii nostri. Ne dorim ca ei să aibă o viață liniștită, placută, să aibă succese si realizări majore. Ne dorim  să iși atingă cele mai îndrăznețe vise și mai mult decât atat, ne dorim ca,  alături de noi, școala să îi pregătească pentru aceasta. Studiile psihologice realizate în ultimii ani, au demonstrat tot mai mult că abilitățile intelectuale ale unei persoane contribuie semnificativ la performanțele acesteia , însa  nu sunt suficiente pentru a garanta succesul în viață.

Începând cu anii ’90 s-a acordat o tot mai mare atenție inteligenței emoționale, ca abilitate de a percepe, înțelege, exprima și gestiona emoțiile într-un mod care să faciliteze atingerea scopurilor propuse. Tocmai de aceea, în ultimii ani, specialiștii din domeniul  psihologiei si al educației au subliniat tot mai mult ideea introducerii în rândul domeniilor studiate în școala a unor discipline care să se axeze pe dezvoltarea emoțională a elevului sau a preșcolarului.

Cunoașterea și acceptarea de sine sunt fundamentale în funcționarea si adaptarea optimă la mediu, în menținerea sănătații mentale și emoționale. În acest context  mă voi referi  la stima de sine ca la o componentă esențiala în obținerea stării de bine a oricărui individ.

Indiferent de vârstă, cultură, personalitate sau statut social, stima de sine este esențială pentru orice ființă umana. Ea se referă la modul în care ne evaluăm pe noi însine , la cât de performanți ne considerăm în raport cu ceea ce avem de făcut și în raport cu ceilalți. Fie că suntem părinți sau dascăli, atunci cand educăm un copil, unul dintre obiectivele noastre de baza ar trebi să fie formarea unui nivel ridicat al stime de sine. De ce? Pentru ca acei copii care au stima de sine ridicată sunt copiii care au incredere în ei, se simt valoroși , apreciați și iubiți, își asumă responsabilități, sunt activi si se implică în sarcini noi, cu alte cuvinte, sunt copii fericiți.  La polul opus, copiii cu stima de sine scăzută  cred despre ei că nu sunt buni la nimic, că nimeni nu îi place, că nu pot face fața sarcinilor primite, ca atare, ei au trăiri emoționale negative, devenind astfel  nefericiți.

Principala sursă de formare a stimei de sine a copiilor, o constituie evaluările părinților si ale cadrelor didactice. Ce putem face pentru a crește stima de sine a copiilor noștri, pentru a-i învăța pe aceștia că un eșec nu este un indicator al lipsei de valoare, ci doar un indicator al existenței unei probleme la care trebuie să încercăm să gasim o soluție?

succes2Studiile realizate în acest domeniu, au arătat că stima de sine scăzută este deseori asociată cu critica excesivă  din partea părinților.  Părinții care sunt perfecționiști si care au o atitudine critică, cresc de cele mai multe ori  copii depresivi si anxiosi, fapt îngrijorător ținând cont  că Organizatia Mondială a Sănătatii arată că depresia este cea mai frecventa afectiune în rândul copiilor și adolescenților.

Copilul are nevoie de laude, încurajări și recompense, are nevoie ca adultul să se focalizeze pe aspectele lui pozitive, să aprecieze ceea ce acesta a facut bine, nu să critice ceea ce nu a  facut. Copilul nu are nevoie sa fie comparat cu ceilalți. Asta îl face să iși piardă încrederea în sine, îl face să se simta inferior.  Gândiți-vă  la situația dumneavoastră. V-ar  face plăcere  ca șeful  să vă compare cu ceilalți colegi, punându-vă   într-o lumina proastă? Probabil ca nu …Atunci de ce am face asta copilului nostru?

Un comportament frecvent întâlnit în rândul adultilor si care are efecte devastatoare asupra copilului este etichetarea.Suntem tentați ca atunci când un copil are un comportament  inadecvat , care ne deranjează, să spunem despre acel copil ca este rău sau neascultător. Este momentul în care îi punem o eticheta , ceea ce înseamna ca nu facem diferența dintre copil si comportament. Comportamentul lui este nepotrivit, dar asta nu inseamna ca el ca persoană este rău. Eșecul adulților în a face diferența între comportament si persoană determina formarea unei stime de sine scăzute. Tocmai de aceea, ca adulți, este necesar să învățăm să criticăm comportamentul , nu persoana.

Vorbitul pe un ton ridicat, ridiculizarea, ignorarea, expectanțele exagerate ale părinților în ceea ce privește performanțele copilului, sunt de asemenea factori care influențează în sens negativ stima de sine.

Intervenția psihologica  pentru  modificarea stimei de sine, în sensul creșterii  acesteia, nu este deloc ușoară. Tocmai de aceea este important să o formăm de timpuriu într-un sens pozitiv. Așadar, în încercarea de a fi un părinte mai bun, vă invit să meditam la ideea conform căreia  în spatele fiecărui copil fericit, încrezator în forțele proprii , capabil sa aibă mari succese, se află un parinte care a avut mereu încredere in el.

Mult succes pe toate planurile!

Cristina Sârb

Profesor psiholog  CJRAE Cluj

logo